Answer
Amenajarea traseului a fost inițiată de Asociația Tășuleasa Social (președinte al asociației fiind Alin Uhlmann Ușeriu), organizație neguvernamentală cu sediul în județul Bistrița‑Năsăud, care a folosit ca model organizarea traseelor de pelerinaj precum Drumul Sfântului Iacob. Instalarea marcajelor a fost făcută în mai multe etape între anii 2018 și 2022:
- În 2018 au fost inaugurați primii 134 km pe raza județului Bistrița-Năsăud;
- În 2019 au fost marcate secțiunile de drum din județele Suceava (137 km) și Mehedinți (98 km);
- În 2020 s-au mai finalizat traseele din județele Mureș, Harghita, Brașov și Sibiu, totalul de drum marcat ajungând la aproximativ 800km;
- În 2021 s-a finalizat traseul prin județul Caraș-Severin (250 km), totalul amenajat ajungând la 1.077 de kilometri;
- În 2022 s-a finalizat implementarea prin completarea marcajelor din județele Hunedoara (150 km) și Alba.
Aproximativ 830 km au fost finanțați prin donații, sponsorizări și parteneriate cu companii. O parte din drum s-a realizat prin donarea profitului obținut din vânzarea cărții „27 de pași” a lui Tiberiu Ușeriu, unul dintre principalii ambasadori ai Via Transilvanica.